ECA Interregional Cluster Conference 2026
Trei țări, două orașe-gazdă, o singură platformă regională de cooperare
In perioada 20–23 octombrie 2026, Galați și Chișinău vor găzdui o serie de evenimente internaționale interconectate, care vor reuni clustere, IMM-uri, lideri de afaceri, investitori, autorități publice, universități și organizații europene din România, Republica Moldova, Ucraina și alte țări europene.
Programul începe la Galați, pe 20 octombrie, cu Seminarul dedicat sănătății - Clusters4Health. Pe 21 octombrie, Conferința interregională a clusterelor ECA – Clusterele ca integratori ai competitivității, care marchează totodată cea de-a XV-a ediție a Conferinței Naționale a Clusterelor din România, va aborda competitivitatea, inovarea, reziliența lanțurilor valorice, decarbonizarea industrială, logistica, integrarea IMM-urilor și cooperarea interregională.
Conferința va continua pe 22 octombrie la Chișinău, în cadrul celui de-al II-lea Forum Național al Clusterelor din Republica Moldova, cu accent pe excelența în managementul clusterelor, integrarea europeană și dezvoltarea continuă a ecosistemului de clustere din Republica Moldova.
Programul de la Galați este organizat în cadrul Galați Business Week 2026, care include și Conferința Romanian Business Leaders – Lower Danube, precum și Logistics Summit Galați, desfășurat în perioada 22–23 octombrie. Summitul va evidenția rolul strategic al Galațiului ca hub multimodal pentru logistică și investiții în regiunea Dunării de Jos și a Mării Negre.
Sesiunile de matchmaking B2B, C2C și C2B, organizate cu sprijinul Enterprise Europe Network, vor completa dialogul de politici și vor ajuta participanții să transforme contactele și prioritățile comune în parteneriate, proiecte și oportunități de afaceri concrete.
Evenimentul este organizat în colaborare între Alianța Europeană a Clusterelor (ECA), Asociația Clusterelor din România (CLUSTERO), Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est, Primăria Galați, Open Hub Creative Cluster, UNDP Moldova și Alianța Clusterelor din Ucraina(UCA), alături de parteneri din Galați și Chișinău.
Pentru a veni in sprijinul participantilor, va fi asigurat transport organizat de la Aeroportul București-Otopeni la Galați, pe 20 octombrie, și de la Galați la Chișinău, pe 22 octombrie. Vă rugăm să răspundeți întrebărilor dedicate din formularul de înregistrare!